Trotinetele electrice sunt un pericol pe șosele. Video cu scenariul clasic de accident: „Așa mor unii ecologiști”

Autor: ProMotor 19 feb. 2020 Știri auto

Trotinetele electrice s-au înmulțit atât de mult în București, încât au devenit o reală problemă pentru șoferi.

Bucureștiul a fost împânzit de sute de trotinete electrice, care pot fi închiriate foarte ușor cu o aplicație de pe telefonul mobil. Pe de altă parte, ca șofer aflat în trafic te poți trezi oricând cu un utilizator de trotinetă electrică care îți taie calea.

E valabil și la trecerile de pietoni, locuri unde ar trebui să se dea jos de pe trotinetă pentru a traversa. Având în vedere că aceste vehicule sunt destul de noi în peisajul rutier românesc, și legislația a fost luată oarecum prin surprindere.

Recent, trotinetele electrice sunt interzise pe trotuar. Guvernul a aprobat proiectul de lege potrivit căruia trotinetele electrice vor circula doar pe carosabil și nu vor mai avea acces pe șosele unde limita de viteză este de peste 50 km/h, însă și când sunt pe carosabil pot provoca probleme.

În clipul video de mai sus vedem un cetățean care circulă pe carosabil. Își vede de drumul lui până când, într-o intersecție, este foarte aproape să se cionească cu o mașină. Omul pune o frână sărind de pe trotinetă și își continuă de drum.

GALERIE FOTO

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide